„Toţi cred cã li se cuvine totul fãrã a da nimic“
"Dupa cotitura vezi c-apare un nas si tovarasul Tudose dupa un sfert de ceas"
- Culmea ironiei este ca m-am nãscut in Suceava si nu la Ilisesti, unde-mi sint radacinile. La origini, parintii mei n-au fost oameni bogati. Satul Ilisesti s-a construit in jurul bisericii vechi... Copilaria si scoala m-au prins in Ilisesti, iar daca mama si tata ar mai trai acum, desi sint batrin, tot copilul lor as fi. - Doar o pastila cred ca este suficienta. Directorul scolii avea un nas mare si rosu, butucanos, sotia lui imi era diriginta, iar fiul lor foarte bun prieten cu mine. Lui ii cam placea paharelul si-avea nasul rosu tot timpul, iar pe mine ma pune necuratul si spun "dupa o cotitura vezi c-apare un nas si tovarasul Tudose dupa un sfert de ceas", lucru care s-a auzit, m-a chemat, mi-a dat doua palme bune si-un sut in fund si m-a dat afara din scoala. Asta se intimpla in clasa a VII-a. Am plecat acasa si-am intrat prin spatele casei, am cotrobait toate ouale din cuibare, am bagat cartile sub finar, am pus ouale in traista si pentru ca domnul Tudose nu venise inca acasa, m-am dus la nevasta-sa, spunindu-i ca i-a trimis mama niste oua. Ea le-a luat, mi-a multumit si apoi, fiul lor mi-a povestit ca a venit taica-sau acasa nervos spunind "l-am dat pe Rusu afara din scoala!". La care nevasta-sa a zis: "sigur, tu il dai afara si maica-sa acum mi-a trimis vreo 20 de oua". Si pe la scoala n-am mai calcat. Ai mei nu stiau nimic, mergeam cu traistuta, imi faceam lectiile, dimineata plecam la scoala si cind nu ma mai puteau vedea de acasa, o coteam la joaca. Dupa trei zile, directorul s-a intilnit cu taica-meu si i-a spus ca pot veni la scoala ca nu patesc nimic. Tata, mirat, i-a spus ca eu veneam in fiecare zi la scoala, au discutat ei, dar nici pina acum nu stiu daca a aflat tata ce se intimplase pentru ca mie nu mi-a spus nimic. Apoi, eu jucam intr-o piesa si cind am aparut pe scena, toata sala a inceput sa rida si sa aplaude, pentru ca in sat toata lumea stia despre ce era vorba. In rest, am crescut in mijlocul naturii, pe piraiele alea din spatele casei stiam fiecare cuib de pasare cite oua are si unde sint nuci bune de furat, ne jucam pe toloaca satului... am avut o copilarie pe care am apreciat-o mai tirziu, cind am realizat ce mult a insemnat.
"Ideea parintilor a fost sa ma fac preot"
- Cind am terminat scoala generala, ideea parintilor a fost sa ma fac preot. Voce aveam, facusem si-un an de vioara si.. m-am inscris la Liceul "Stefan cel Mare". In primavara m-am imbolnavit de plamini si n-am mai putut continua, nici macar anul n-am reusit sa-l termin. M-am tratat puternic si-am scapat de boala n-am mai vrut sa continui pentru ca voiam undeva unde sa pot face desen. Pentru ca-n scoala generala desenam pe margine toate caietele si toate gazetele de perete de la scoala erau facute de mine. Asa am ajuns la Scoala Medie Tehnica de Constructii Civile si Industriale Cimpulung Moldovenesc.
Cind colo, se facea desen tehnic…am facut doi ani si-al treilea an s-a transformat in scoala profesionala de constructii. Si chiar in acelasi an, 1953, s-a reinfiintat Liceul de Arte Plastice "Octav Bancila" din Iasi. S-a anuntat ca se dau diferente pentru clasa a IX-a si admitere pentru clasa a VIII-a, pe toata Moldova. In ceea ce priveste banii, pe vremea aceea la tara era tare greu, dar eu imi facusem un clasor cu timbre. Laborantul de la liceul nostru trecea prin atelier si odata l-a vazut si m-a intrebat daca nu-l vind. Probabil ca aveam eu ceva valori pe-acolo din moment ce mi-a oferit 800 de lei. Pe vremea aceea, 800 de lei insemnau doua salarii de profesor! El a insistat, mi-a dat banii si cind le-am spus alor mei ca plec la Iasi la examen, au ramas socati cind au aflat ca aveam bani si inca 800 de lei. Sigur, primul gind si prima intrebare a fost de unde i-am furat. Si-am mincat o mama de bataie… Degeaba le-am explicat, ca taica-meu s-a urcat cu mine-n tren si hai la Câmpulung. A stat de vorba cu laborantul si s-a lamurit. M-am dus singur la Iasi, am dat admitere si-am intrat in clasa a IX-a, deci.. deja pierdusem trei ani, dar ajunsesem unde imi dorisem. Liceul a fost o revelatie caci i-am avut profesori pe Mihai Cămăruţ, Petre Hirtopeanu, Eugen Popa, profesori de la care am invatat cel mai mult. Iar acuarela am descoperit-o intr-o practica de vara, cind am mers la Ciric cu Mihai Cămăruţ… (caci faceam acuarela in tehnica uscata) si ne-a prins o ploaie care a amestecat culorile. Iar Cãmãruţ a zis "Mai, a trebuit sa vina ploaia ca sa va invete ce-i aia acuarela". Iar profesorul de matematica ne indruma pe mine si pe o colega de-a mea spre arhitectura. Colega a si ajuns o mare arhitecta, eu mi-am zis ca dau la Cluj. Intru, bine, nu intru, merg in armata. Pe atunci se facea pregatire gratuit, timp de o luna inaintea admiterii, trebuia doar sa-ti platesti caminul si masa. Eu, bineinteles ca n-am avut bani pentru asa ceva, m-am dus cu doua zile inainte de examene, cind am ajuns acolo, la urcarea in troleibuz mi s-a desfacut trusa de culori si mi-au calcat toate culorile in picioare…, am ajuns la secretariat, m-am inscris si de acolo mi s-a spus sa merg la atelier ca mai prind o zi de pregatire. M-am dus si a venit comisia din Institut sa vada cum se prezinta candidatii. Parca acum ii vad… era Aurel Ciupe, Miclosi, Petre Abrudan si inca citiva. Iar Ciupe vine prin spatele meu si ma intreaba: "Dar dumneata de unde esti ?", i-am raspuns "din Suceava". "Ai facut vreo scoala?"/ "Am facut Liceul de Arta la Iasi"/ "Cu cine?"/ "Cu Petre Hirtopeanu, cu Cămăruţ..."/ "Bun, baiete, bun". Dupa ce s-a terminat pregatirea, asistentul mi-a spus "Ai dat lovitura! Daca a stat Ciupe de vorba cu tine..." La afisarea rezultatelor, din 160 de candidati, doar 37 de admisi. Pe lista era un Rusu Ion, la sculptura si abia dupa ce o colega m-a felicitat, am vazut ca inaintea lui Rusu Ion era Rusu Dumitru. Ei, in momentul acela am avut brusc o emotie si nu-mi venea sa cred. Iar dintre toti colegii de la Iasi, am intrat doar eu si Silviu Catargiu. - Am avut expozitii cu grupa in timpul facultatii, dar prima expozitie personala a fost in Suceava. Cind am terminat institutul, mi-am luat repartitie la Suceava. Primul lucru pe care a trebuit sa-l fac inainte de a incheia contract de munca cu comitetul de cultura, a fost cererea pentru locuinta. Pe care, bineinteles ca am primit-o dupa trei ani…dar asta a fost. Iar in luna noiembrie, eram deja director la Scoala Populara de Arta. Din 1972 pina in 1979 am fost director la Casa de Cultura, apoi pina in 1983 am fost din nou director la Scoala Populara de Arta, intre '83-'86, am fost seful atelierului de creatie de la cooperativa de consum, din '86 pina in '90 am trecut iar in invatamint si cum s-a infiintat Liceul de Arta, am intrat aici, unde am stat pina am iesit la pensie. Dar sa revenim, prima expozitie personala am avut-o in '70 continind lucrari in acuarela, grafica si ulei. Si de atunci am avut 13 expozitii personale, ultima fiind in 2000, iar in luna noiembrie sper sa mai deschid o expozitie…
- Ma simt bine in peisaj. Dar nu in orice peisaj! Muntele nu ma prea incinta, sesul, la fel. Dar zona aceasta intre munte si ses si, in special, Bucovina. Arhitectura si culoarea… probabil ca mi se trage de undeva toata aceasta treaba, ca n-as putea spune exact…De exemplu, poate sa fie o casa darapanata, dar daca este cu o arhitectura veche, cu albul acela puternic si acoperisul negru… ma atrage. Albul cu negrul probabil ca spune multe si din istoria Bucovinei. Era dominatia austro-ungara, era o anumita organizare, era disciplina, rigurozitate, mai ales ca jumatate din sat erau nemti. Sunt si putin tipicar, imi plac lucrurile bine definite, mai bine ii spun omului ca nu-l pot servi, daca stiu ca asa stau lucrurile. Este o treaba pe care nu o inveti… ea intra in tine fara sa-ti dai seama.
"Ia lucrarea si pune pe masa cit crezi matale de cuviinta"
- Nu m-am lãfãit niciodata in satisfactii materiale, dar culmea ca inainte de '89 veneau oamenii si-si programau lucrari, pe care le cumparau chiar din atelier, din expozitii, din magazinele fondului plastic. Omul isi putea permite. Imediat dupa '90 a mers vreo doi-trei ani, iar acum stagneaza total. Si culmea este ca inainte, cu salariul acela mizer, doar se spunea ca noi ne facem ca muncim, iar ei se fac ca ne platesc, omul isi putea organiza si planifica ceva. Era stabilitate financiara. O pensionara mi-a spus la un moment dat, ca de trei ani vroia sa-mi cumpere o lucrare, insa abia atunci a reusit sa stringa o suma de bani. Era o lucrare care imi placuse tare mult, am cautat-o, am gasit-o si m-a intrebat cit ma consta, la care eu i-am raspuns: "ia lucrarea, pune pe masa cit crezi matale de cuviinta si atit". Ei, nici in ziua de astazi nu stiu citi bani au fost pentru ca nu i-am numarat. I-am luat, i-am cheltuit si gata.
- Da. Ne adunau si spuneau: "tovarasi, este ziua lu' al mare, trebuie facut asta, asta si asta". Eu, intimplator faceam metaloplastie, pe vremea aceea eram director la Casa de Cultura si venea secretarul cu propaganda si-mi spunea ca imi da ceva de lucru. Eu, ii spuneam ca sint director, ca am anumite responsabilitati, el "nici o problema, sintem in octombrie, pina pe 26 ianuarie nu mai calci in Casa de Cultura, ai o camera, materiale, tot ce-ti trebuie"... Se lucra numai la comanda... puteai sa ai idei in cap cit lumea, lucrul asta nu conta.
- Apropo de plata… Singura lucrare achizitionata de partid a fost pe vremea prim-secretarului Miu Dobrescu, care era un om cu vederi foarte largi. Aveam o metaloplastie reprezentindu-l pe Stefan cel Mare, un triptic. Iar Miu Dobrescu a cerut "sa i se plateasca omului". Valoarea ei era cam la 38.000 de lei, la care gospodarul de partid, Horodnic, "n-avem bani tovarase prim-secretar", dar Dobrescu, "nimic, sa i se plateasca omului". Si atunci, singura solutie pe care a gasit-o a fost un premiu de 1.800 de lei. Ãstia au fost singurii bani pe care i-am primit, in rest, nu se platea nimic.
- Da, aici am copt-o noi… Bine, Ionica a fost motorul principal, dar s-a consultat cu noi, ceilalti. Indiferent cum era, era un om… se vedea ca-i o fire de artist. Si am zis atunci… ca la Suceava a fost scoala de muzica si arta plastica, iar Suceava geme de talente si de aici a pornit totul, am pus totul cap la cap, cu relatiile mele, cu relatii lui, am primit aprobari si primii angajati ai liceului au fost Traian Cojocaru si cu mine. Pe parcurs s-a adunat colectivul de profesori.
- O! Asta este alta poveste… Era prin '67... Si ca director de scoala faceam cursuri care se tineau la Caminele Culturale din toata regiunea. Toti care erau in invatamint erau obligati sa faca activitate culturala, dans, cor, teatru. Toti trebuiau sa faca cite ceva, caci asa era programul. Asta, ca sa n-aiba timp liber de alte prostii. In '67, aveam cursurile la Botosani, unde am si cunoscut-o pe sotie. Ideea mea de cind eram mic a fost ca nu ma insor pina la 30 de ani, si la 30 de ani a fost.
"In peisajele mele mereu isi gaseste locul o biserica"
- Sint multe si din mai multe puncte de vedere. In primul rind, consider ca daca ai un suport material bun, altfel te dezvolti. Dar probabil ca asta este soarta noastra. Cit despre mine, am zis ca atit cit va fi… macar sa ramina dupa mine o poveste frumoasa despre Bucovina. O nemultumire si neimplinire in acelasi timp este ca n-am avut voie sa ne exprimam cum a trebuit… Inainte, centrul satului erau biserica, primaria si politia… iar in peisajele mele, mereu isi gaseste loc o biserica. Bine…, inainte, biserica si crucea trebuiau sa dispara, altfel faceam gaura in comunism...
- Al meu este mai limitat de acum… Dar sper sa fie deschis prin ceea ce am facut pina acum. Sper! Dar pina nu ne schimbam mentalitatea, nu reusim sa ne ridicam la nivelul la care vrem. Pentru ca la noi este inteleasa prost libertatea. Doar bine zicea (Adrian) Pintea la un moment dat, dind o definitie a democratiei, ca aceasta inseamna libertate atit timp cit nu-l deranjezi pe celalalt. Ori, la noi, libertatea este inteleasa intr-un cu totul alt mod… Rugina a spus in '90 sa se faca reforma monetara, acesta era primul lucru care trebuia facut dupa Revolutie, al doilea lucru, sa se inchida granita pentru a nu se scoate valorile si sa o deschida pentru a aduce alte valori, chiar si palate daca voiau… Om bogat inseamna si tara bogata. Dar, sper sa mai prind si vremuri bune. Acum, generatia cea mai sacrificata este tineretul. Si nu ma mir de ce este asa cum e, caci asta se intimpla din cauza faptului ca tineretul nu este cultivat in spiritul muncii. Toti cred ca li se cuvine totul fara a da nimic.
Cristina Dinicã
Revista Jupânu' - 15 Octombrie 2002 - nr 40 (72)
